Ajung în sfârşit acasă. Mănânc ceva. Când intru în sufragerie, văd telefonul fix plin de mesaje. Cineva mă invită la Hilton. Nu-mi cunoaşte mobilul… Hm. Sunase de mai multe ori să-mi lase detalii. Ascult şi aflu că nu am prea mult timp la dispoziţie aşa că îmi pun iar haine de oraş şi ţuşti la Hilton. Ajung în sala de evenimente de la parter, unde în câteva minute se strâng în jur de o sută de persoane. Are loc lansarea celei de a treia monografii a bisericii Stavropoleos, de data aceasta în limba engleză. Părintele Iustin Marchiş, Horia Roman-Patapievici şi Vasile Iuga, reprezentantul companiei PricewaterhouseCoopers, sponsorul evenimentului, răspund pe rând în faţa camerei de luat vederi, în vreme ce invitaţii beau câte un pahar de amintiri.
La puţin timp, zumzetul din sală încetează şi toată lumea, inclusiv camerele de luat vederi, îşi îndreaptă ochii spre microfon. H.R.-Patapievici este invitat să spună primul câteva cuvinte. Puţin încurcat că e aruncat aşa de repede în valurile discursului, el începe prin împărtăşirea faptului că, de îndată ce intri la Stavropoleos, eşti confruntat cu un tip de atmosferă care e şi nu e la fel cu cea din jur, datorită lucrării părintelui Iustin. Din secolul al XVII-lea, trăim destinul a două lumi aflate în permanentă tensiune: tradiţia şi modernitatea. Credincioşi sau nu, aici găsim o soluţie la această criză, pentru că Stavropoleos răspunde cu un sănătos echilibru între tradiţie şi prezent. Aici găseşti deopotrivă atât aerul tumultuos al vremii în care trăim, cât şi aerul tradiţiei, istoria. Cum este posibil? Cei care locuiesc în lăcaş şi au grijă de bunul lui mers retrăiesc tradiţia într-un mod aparte, mai precis din perspectiva frumuseţii, astfel încât totul pare… modern. Aici se întâlnesc laicul şi călugărul, acurateţea rugăciunii şi colocvialitatea, pictorul sadea şi omul obişnuit. Pentru toate aceasta, H.R.-Patapievici mulţumeşte din toată inima, “ca un păcătos”.
Cuprins de un “frison suplimentar”, din pricina faptului că face parte din comunitatea de la Stavropoleos, urmează la microfon consilierul preşedintelui pentru cultură şi culte, Bogdan Tătaru Cazaban. Mărturiseşte că s-a întrebat în sinea sa cum se face că biserica se bucură de un al treilea volum monografic în doar cinci ani. E de părere că nu e vorba nici de fler social, nici de nevoia de a restaura patrimoniul cultural de aici, nici de calitatea socială a comunităţii, ci de cultivarea gustului pentru tradiţie şi de felul de a-i face pe oameni să reacţioneze la frumos. Este un loc al memoriei, dar şi al prezentului acut. Aici predicile sunt mai neobişnuite. Au miez duhovnicesc, dar tratează cu aplomb şi despre evenimente de actualitate şi, pe lângă participarea la slujbe, se propun uneori seminarii pe teme academice în curtea înconjurată de flori vara sau într-o sală de la subsol iarna. Biblioteca include cărţi vechi, iar rafturile înalte cu volume bine întreţinute provoacă o emoţie durabilă. Se găsesc aici documente despre doi dintre preoţii care au slujit după 1940, când biserica a fost redeschisă după o perioadă în care fusese doar muzeu: Dumitru Iliescu-Palanca, descris ca un profesor luptător în mişcarea de rezistenţă “Vlad Ţepeş II”, mort fără cruce şi fără pomenire la ziua cuvenită, după 15 ani de puşcărie, şi Ion Lăncrănjan, profesor cu studii medievale occidentale la Paris, dat afară din Catedra de morală a Institutului de Teologie Ortodoxă. Ar fi multe de spus, dar tânărul vorbitor încheie spunând că Stavropoleos este un loc unde propriile vieţi ni se intersectează binefăcător cu memoria tradiţiei.
Cucerit de “echipa inimoasă” de autori, restauratori, fotografi şi “not yet” măicuţe, pentru că Stavropoleos nu este încă o mănăstire, Vasile Iuga a salutat şi sprijinit financiar proiectul celei de-a treia monografii, pentru că locul “trebuie făcut cunoscut”, pentru ca şi cei de prin alte părţi ale lumii să se poată împărtăşi cu duhul bun ascuns în teii din curte. Sponsorul declară că “e de datoria noastră să susţinem această faţetă a României”. Şi când te gândeşti că e una dintre cele mai mici biserici din Bucureşti...
La final, părintele Marchiş a amintit de cele două ediţii anterioare ale monografiei, “Stavropoleos – ctitorie, artă, comunitate” – 2000 şi “Stavropoleos – ortodoxie, artă, fapte” – 2002, două cataloage bogate în istoria celor care au influenţat acest loc, fotografii de calitate sau detalii despre restaurarea din prezent. Pentru că primul lucru care sare în ochi este că biserica se află într-o continuă restaurare. Schele peste tot. Probe de curăţare pe coloanele împodobite cu torsade de piatră înnegrite de vreme. Bineînţeles nu avea cum să-l uite pe Nifon, englezul care a renunţat la britanicele lui nume anterioare şi la propria religie, convertindu-se la ortodoxie. El este “un traducător cum editura Humanitas nu a mai avut”.
După binecuvântarea bucatelor, se încheie seria de discursuri despre Stavropoleos. În greaca veche “oraşul vechi”. Zumzetul reîncepe odată cu celebra melodie de chitară nazală din Twin Peaks, compusă de Angelo Badalamenti. Unii se amuză la auzul ei. Ce legătură are Twin Peaks cu Stavropoleos? Cine ştie?... O fi vreun detaliu tactic al strategiei de branding de ţară despre care se tot discută în ultima vreme.
